Primul ajutor pentru animalele de companie-6 situații de urgență pentru care trebuie să fii pregătit

Animalele de companie sunt parte din familia noastră. Iar ca proprietari ne este relativ ușor să spunem când amicul nostru blănos nu se simte bine. Deși există numeroase situații pe care le putem gestiona acasă, sunt și momente când este recomandat să apelăm la serviciile unui cabinet veterinar. Mai jos, oferim detalii despre primul ajutor la câini și pisici, dar și când este necesar să contactăm medicul veterinar.

 

1.Animalul meu a fost înțepat de viespe sau albină. Cum procedez?

Înțepăturile de viespe sau albina produc, de obicei , umflături minore, durere de moment și mâncărime.

Dacă reușești sa identifici acul, încearcă sa îl scoți spre exterior. În general, ar trebui să poți să îl extragi cu o pensetă. Pentru ameliorarea simptomelor , cere sfatul medicului veterinar și evită administrarea medicamentelor în funcție de ceea ce scrie pe internet.

Când intervine urgența?

Ei bine , dacă observi umflături pe fața animalului, sau o mulțime de gâlme pe corp , poate fi începutul unui șoc anafilactic. În această situație, trebuie să ajungi imediat la un cabinet veterinar din apropiere.

 

2.Ce fac dacă animalul se îneacă / ceva ii obstrucționează căile respiratorii ?

Această situație este o urgență majoră!

Animalul trebuie sa fie transportat imediat la veterinar. Poți verifica dacă limba ii creează dificultăți de respirație sau dacă vreun obiect este blocat in cavitatea orală. Însă, această urgență medicală veterinară necesită atenție de specialitate. Deplasarea medicului veterinar la domiciliu sau o vizită la un cabinet veterinar de urgență poate salva viața animalului tău de companie.

 

 

3.Ce fac dacă animalul a fost lovit de o mașină?

Dacă animalul a fost lovit de o mașină, trebuie urmați o serie de pași specifici:

-la animalul de pe stradă, trăgându-l ușor și folosindu-te de o pătura/prosop. Nu îl brusca și nu îl lovi în zonele afectate de accident!

-asigură-te că are o temperatură bună, deoarece poate să fie in stare de șoc.

-suna la o ambulanță veterinară și cere un consult medical veterinar de urgență!

 

 

4.Ce fac dacă animalul are convulsii?

-îndepărtează din preajma animalului toate obiectele cu potențial periculos și încearcă să asiguri o lumina cat mai scăzută în încăpere cât timp durează convulsiile.

-dacă animalul este inconștient, verifică dacă acesta respiră și asigură-te că nu există ceva care sa ii obstrucționeze căile respiratorii.

-nu iți baga degetele in gura animalului in timpul crizelor! Există riscul să te alegi cu mușcături.

-nu încerca sa îl imobilizezi.

-nu încerca sa ii dai apă sau mâncare in timpul crizei.

-după ce s-a terminat criza ,du animalul la veterinar, de urgență!

 

 

5.Ce fac dacă animalul meu a fost mușcat de alt animal?

-controlează sângerarea prin aplicarea de presiune pe rană cu mâna, preferabil cu o compresă.

-încearcă sa ii menții temperatura corpului ridicată, învelind animalul cu o pătură.

-ai grijă să nu te alegi cu mușcături, animalele in stare de șoc au reacții necontrolate.

-du animalul la un cabinet veterinar sau solicită ajutorul unui medic veterinar la domiciliu!

 

 

6.Ce fac dacă animalul este otrăvit?

În această situație, este absolut necesar să duci animalul de companie la veterinar. Diverse substanțe toxice pot provoca o multitudine de simptome asociate cu otrăvirea la animalele de companie.

-nu ii administra animalului niciun medicament sau aliment , decât dacă ai fost sfătuit sa faci asta de către  veterinar!

 

Echipa Vet4Pet poate evalua starea de sănătate a amicului dvs. blănos în cadrul clinicii veterinare din București, Șoseaua Morarilor nr. 2B.