Nici vârsta și nici boala nu pot învinge un organism plin de încredere și optimism.
Ne știm de 8 ani, mai precis de când Tara avea 3 ani și a pășit pentru prima dată la noi în cabinet. O femelă de Ciobănesc German cu o privire și atitudine ce impunea respect, dar fără pic de agresivitate. Era un câine educat ce își iubea enorm stăpânul pe care îl asculta cu plăcere, acesta vorbindu-i pe un ton normal fără să pară că îi poruncește sau îi dă vreun ordin asemeni unui subordonat.
Inițial am fost puțin confuz de această apariție și nu înțelegeam ce caută la noi în cabinet (unde suntem cunoscuți pt servicii veterinare și de recuperare comportamentală, educație și dresaj) un câine perfect sănătos și care ascultă, fără să ezite, cu cea mai mare plăcere.
Nu aveam încă pensiune, dar ea de asta avea nevoie și în plus de un program zilnic de mișcare, exerciții atrăgătoare și neplictisitoare.
Fiind cucerit pe loc și fiind vorba de “dragoste la prima vedere”, am hotărât să o opresc în cabinet și am decis să ne mai extindem ca spațiu, mai exact cu locul unde astăzi este pensiunea canină. O alegere extrem de înțeleaptă, Tara devenind în scurt timp cel mai potrivit, loial și atent colaborator pe partea de educație și dresaj, dar și cel mai credincios și sincer prieten. Ea practic corecta câinii cu probleme de comportament. Restabilea ordinea în “ haita noastră”, fără agresivitate sau orgoliu teritorial specific câinilor de pază și dădea încredere pt a se putea recupera caracterele mai slabe, prin atitudinea sa de lider dedicat și grijuliu.
Muncea cot la cot cu mine și se bucura de fiecare dată când ne măream “haita” cu încă un “rebel domesticit”.
Vacanțele le petrecea cu familia la munte sau la mare, iar în rest la noi era casa și jobul ei pe care îl adora.
Stătea mai mult la noi fiind un câine de talie mare foarte inteligent și cu nevoi speciale de mișcare și antrenament.
Timpul a trecut și Tara nu a fost scutită nici ea de o boală cruntă ce apare frecvent la femelele în vârstă. Îi apăruseră niște tumori mamare în stadiu incipient la ultimele mamele, dar cu o dispoziție ciudată și evoluție foarte rapidă. Eram implicat emoțional sută la sută și, copleșit de situație, trebuia să iau o decizie rapidă și corectă; nu aveam voie să greșesc.
După cum știm cu toții că medicul tratează, iar Dumnezeu este cel care vindecă, am decis să o operez și sa îmi fac meseria ca și cum ar fi orice alt pacient. Cu emoții de o tonă pe umeri, inima cât un purice și un nod imens în gât ce mă sugruma încet, las poverile greu de imaginat la ușa sălii de chirurgie și intru încrezător în operație neștiind exact ce mă așteaptă. Începem o luptă grea contra cronometru cu un adversar viclean și versatil, extrem de imprevizibil: o echipa de medici dedicați și încrezători VS un cancer cu zeci de mii de celule nebune și agresive ce nu iartă nimic, încercând să invadeze și să “corupă “ toate celulele din organism pentru a câștiga lupta.
Evident, în inferioritate și cu niște “arme rudimentare“ în fața unui astfel de adversar precum e cancerul (cu un bisturiu și instrumentarul chirurgical aferent), ducem lupta până la capăt, încrezători că Dumnezeu e cu noi și celulele “nebune” nu vor avea nici o șansă de supraviețuire și perpetuare și vor fi extirpate în totalitate.
Exact asta s-a și întâmplat, doar că, deși eram victorioși, Tara rămâne cu o lipsa mare de țesut după extirparea tumorii în totalitate. Urmează apoi un tratament laborios și alte 4 operații consecutive pentru reconstrucția integrității peretelui abdominal. Acest cățel deosebit,Tara, dotat cu o inteligență superioară este pentru mine un exemplu de optimism dus la extrem și se pare că asta a ajutat-o foarte mult în viață. În cazul de față a dus la o recuperare perfectă, iar singurele “sechele” care au rămas sunt doar niște cicatrici pe abdomen, dar care nu sunt inestetice deloc, ba chiar din contră subliniază caracterul ei de luptător. Îi mulțumesc că m-a ales ca prieten și a avut încredere deplină în mine încă de la început. Nu s-a îndoit nici o secundă de prietenia noastră, chiar și atunci când prietenul ei, înainte de mângâiere, o ciuruia cu “chestii dureroase “, dar care îi făceau bine, numindu-le generic TRATAMENT.
